Woodstock, 3 zile de pace si muzica (Michael Wadleigh, 1970)
Mai mult de trei ore despre festivalul de muzica esential care a schimbat o intreaga generatie si a adus sfarsitul anilor 1960. Un document esential.
Alunita (Alejandro Jodorowsky, 1970)
Film suprarealist plasat in vechiul vest care ramane capodopera lui Jodorowsky. Ne-a reamintit cum spiritul avangardei anilor douazeci era inca viu. Ca o curiozitate, lui John Lennon i-a placut. Unul dintre acele filme la care sa te gandesti.
Harold si Maude (Hal Ashby, 1971)
O portocala mecanica (Stanley Kubrick, 1971)
Una dintre capodoperele lui Kubrick. Iconic cadru cu cadru, este o reflectie unica asupra violentei si alienarii tinerilor in cultura pop. Unul dintre cele mai violente filme din istoria cinematografiei.
Moarte la Venetia (Luchino Visconti, 1971)
Visconti a aratat ca cinematografia poate fi la inaltimea marilor opere literare aducand romanul lui Thomas Mann pe ecran. Nu numai ca ne-a spus povestea, dar cu scena finala din „Moarte la Venetia” surprinde un sentiment de decadenta romantica care este greu de uitat.
Out 1 (Jacques Rivette, 1971)
La inceput avea sa fie un serial care nu a fost difuzat niciodata. Rezultatul este un film de 13 ore impartit in 6 parti care alcatuieste cea mai completa si definitiva privire asupra Frantei Nouvelle Vague si a Mai 68.
Trilogia copilariei (Bill Douglas, 1972-73-78)
La fel ca Ray inaintea lui cu „Trilogia Apu” si apoi Linklater in „Boyhood”, Douglas a surprins copilaria acestui tanar dintr-un sat minier, din copilarie pana la maturitate, plina de dificultati frumoase.
Cabaret (Bob Fosse, 1972)
Aparare (John Boorman, 1972)
Mitica „Deliverance” ne-a invatat America profunda intr-un mod traumatizant si ne-a aratat cum cinematograful de actiune si portretul social ar putea coexista intr-o poveste captivanta.
Dragoste dupa amiaza (Eric Rohmer, 1972)
Privirea sexuala delicata a lui Rohmer sublimeaza maiestria lui rafinata in acest film capabil sa ne satisfaca cu un etern nu. Unul dintre cele mai bune filme ale ulterioara Nouvelle Vague.
Nasul 1 si 2 (Francis Ford Coppola, 1972-74)
Strigate si soapte (Ingmar Bergman, 1972)
Una dintre cele mai bune lucrari ale lui Bergman, o piesa de camera aproape exclusiv feminina despre afectiune, dragoste si familie. Realizat rafinat si performante excelente, este unul dintre cele mai bune filme pentru inceput cu suedeza.
La huella (Joseph L. Mackiewicz, 1972)
O concatenare de surprize si trucuri care functioneaza ca un ceas datorita unui scenariu magistral si a doi protagonisti de talia lui Michael Caine si Laurence Olivier. Unul dintre cele mai bune filme cu Michael Caine.
Flamingos roz (John Waters, 1972)
Un clasic al filmului de gunoi care a influentat atat de mult primul Almodovar si a ramas in cartela timp de 10 ani in sesiuni nocturne. Avertizam ca cea mai indrazneata lucrare a lui Waters nu este potrivita pentru telespectatorii sensibili. In clasamentul filmelor cu John Waters, este bine sus.
Amarcord (Federico Fellini, 1973)
Al patrulea si ultimul Oscar din cariera magistrala a lui Fellini. In acest film isi aminteste, cu mai multa imaginatie decat amintiri, de copilaria sa in orasul de coasta Rimini. Viata si opera lui Federico Fellini ne arata ca a fost unul dintre mari.
Spiritul stupului (Victor Erice, 1973)
Lucrari de varf in istoria cinematografiei spaniole. Cenzura lui Franco a trecut pentru ca „total, nimeni nu o va vedea”. Acum, este greu de imaginat un podium al cinematografiei spaniole fara ea sus. Unul dintre clasicii cinematografului spaniol pe care trebuie sa-l vezi.
Exorcistul (William Friedkin, 1973)
Un clasic imbatabil al filmelor de groaza. Machiajul ei a imbatranit, dar scenele ei terifiante continua sa faca parul pe cap. Unul dintre cele mai bune filme horror clasice de neratat.
Lovitura (George Roy Hill, 1973)
Unul dintre acele filme in care nu exista nimic care sa nu fie excelent si rotund. Povestea acestor escroci este unul dintre acele filme care te face sa te indragostesti de cinema.
La noche americana (Francois Truffaut, 1973)
Poate cel mai frumos film despre meseria regizorului de film si munca lui pe platourile de filmare.
Touki Bouki (Djibril Diop Mambety, 1973)
Un clasic al cinematografiei africane care a inceput sa trezeasca interes international in acest deceniu. In acest film senegalez, un tanar cuplu isi imagineaza si planuieste migratia in Nouvelle Vague Franta.
Alice in orase (Wim Wenders, 1974)
Singurul lucru rau la acest film Wenders este numarul de road movies si de filmele „dezastrul burlacului are grija de copil” pe care le-a dat nastere.
Chinatown (Roman Polanski, 1974)
Poate ultimul mare clasic al filmului noir. Polanski, Nicholson, Dunaway, Huston, muzica lui Jerry Goldsmith… esentiale. „Chinatown” este un clasic.
Tanarul Frankenstein (Mel Brooks, 1974)
Anii saptezeci au fost un deceniu grozav pentru comedii. Aici Mel Brooks a transformat clasicul horror din anii 1930 intr-unul dintre cele mai amuzante filme… vreodata.
Cu totii ne numim Ali (Rainer Werner Fassbinder, 1974)
Cinematografia germana s-a trezit in anii saptezeci din letargie. Deasupra lui Herzog si Wenders era Fassbinder, pe cat de scurt, pe atat de intens si prolific. Creatorul german versatil si multifunctional a fost un maestru al melodramei si acesta este cel mai bun exemplu.
One Flew Over the Cuckoo’s Nest (Milos Forman, 1975)
Milos Forman a fost incoronat la premiile Oscar cu aceasta poveste unica a unui camin de nebuni plin de personaje esentiale. Si, mai presus de toate, Jack Nicholson.
Dersu Uzala (Akira Kurosawa, 1975)
Kurosawa a reluat legatura cu viata si cu Oscarul, dupa tentativa sa de sinucidere din cauza esecului lui ‘Dodes Ka-den’, in aceasta poveste pasionala si simpla despre prietenie.
Tarde de perros (Sidney Lumet, 1975)
Una dintre marile lucrari ale maestrului Lumet care, impreuna cu Al Pacino, ne-ar oferi si „Serpico” in acest deceniu. Interpretarea de neratat a protagonistului sau, sustinuta de neuitatul John Cazale, fac imposibil sa nu fie pe aceasta lista. Unul dintre cele mai bune filme ale lui Dustin Hoffman.
Rechin (Steven Spielberg, 1975)
Primul mare blockbuster din istorie (cu permisiunea lui ‘Gone with the Wind) si o descoperire a cinematografiei populare care avea sa explodeze in anii optzeci. Stiti unde se afla in clasamentul celor mai bune filme cu Steven Spielberg?
Imperiul simturilor (Nagisa Oshima, 1976)
Anii saptezeci au fost si acea perioada in care cinematografia si pornografia inca nu aveau o bariera atat de definita. Desi acum cineasti precum Von Trier si Noe il sterg din nou, Oshima ne-a lasat in 1976 un portret de neratat si controversat al limitelor pasiunii. Unul dintre cele mai erotice filme din istorie.
Jeanne Dielman, 23 quai du Commerce, 1080 Bruxelles (Chantal Akerman, 1976)
Numele protagonistei este suficient pentru a identifica aceasta capodopera a cinematografiei feministe. Titlul se refera la adresa la care locuieste aceasta gospodina, mama singura si prostituata. O vedem plictisitoare zi de zi cu o acuratete maxima, pana cand… Da, este unul dintre cele mai feministe filme din istoria cinematografiei.
Secolul al XX-lea (Bernardo Bertolucci, 1976)
Cinci ore pentru a spune istoria politica a unui continent, a unui secol si mai ales a unei prietenii imposibile intre personajul lui Depardieu si De Niro.
Sofer de taxi (Martin Scorsese, 1976)
Vorbesti cu mine? Scorsese a dus complotul „Desert Centaurs” intr-un New York infectat si nocturn. S-a trezit, alaturi de De Niro, intr-o capodopera despre alienare si rau. Unul dintre cele mai bune filme cu Martin Scorsese.
Annie Hall (Woody Allen, 1977)
Woody Allen a avut o cariera lunga si stralucitoare, dar niciodata nu a fost mai inspirat decat a fost in acest deceniu. Pentru a degusta povestea de neuitat Annie Hall a lui Diane Keaton.
Eraserhead (David Lynch, 1977)
Lynch a intrat in cinematograf ca un vartej cu aceasta lucrare suprarealista devenita un fenomen datorita cuvantului in gura.
Seara de deschidere (John Cassavetes, 1977)
Maestrul cinematografiei independente si al spectacolelor viscerale, autentice, a scos in evidenta tot ce este mai bun din marea Gena Rowlands in acest film.
Razboiul Stelelor. Episodul IV: O noua speranta (George Lucas, 1977)
Inceputul legendei si un pas esential in filmul de aventura si in blockbusterul modern . Apoi ar trebui sa ne dam seama in ce ordine sa ne uitam la toate filmele Razboiul Stelelor, dar mangei cu placere nu mananca.
Suspiria (Dario Argento, 1977)
Desi in 2018 am avut remake-ul lui Guadagnino, nu putem uita originalul, marea capodopera a giallo -ului italian .
O zi anume (Ettore Scola, 1977)
Mastroianni si Loren s-au intalnit in multe filme grozave dar putini au subtilitatea, intre dragoste si prietenie, a intalnirii lor in aceasta lucrare a lui Scola.
Zilele raiului (Terrence Malick, 1978)
Dupa „Bad Lands” si „Days of Heaven”, Malick a petrecut douazeci de ani fara sa regizeze. Se golise de la sine, lasandu-ne cu doua dintre cele mai frumoase – si mai triste – filme ale deceniului.
Arborele sabotilor (Ermanno Olmi, 1978)
Capodopera lui Olmi care a castigat Palme d’Or si continua sa inspire filme precum „Happy Lazzaro” astazi. O privire unica asupra societatii rurale umile de la inceputul secolului XX.
Vanatorul (Michael Cimino, 1978)
Ucigasul oilor (Charles Burnett, 1978)
BBC l-a ales in 2015 drept al 26-lea ca marime din istoria Statelor Unite. Dar nu-ti face griji, daca nu cunosti acest film nu esti singurul. Este capodopera primului cineast afro-american care are o cariera continua, desi mereu la margine, in SUA. Decenii mai tarziu, lipsa sa de faima este inca mai mult un produs al rasei regizorului sau decat al calitatii sale extraordinare.
Alien, al optulea pasager (Ridley Scott, 1979)
Un clasic al terorii spatiale si inceputul unei saga ale carei furisari ulterioare nu ne pot face sa uitam scenele de neuitat din prima aventura a lui Ripley si a companiei. Niciodata mai bine spus compania. Unul dintre cele mai bune filme ale lui Ridley Scott.
Apocalypse Now (Francis Ford Coppola, 1979)
Daca „Vanatorul” a privit contextul razboiului ca putini altii, acest film Coppola a surprins nebunia luptei si a mortii ca nimeni altul. Unul dintre cele mai bune filme de razboi din istorie.
Izbucnire (Ivan Zulueta, 1979)
Zulueta a creat unul dintre cele mai inedite filme din istorie. Icoana a artei la movida, este una dintre cele mai extreme si arzatoare priviri asupra puterii imaginii in fiinte umane. Cinema cu vampiri, fara „de”.
Povestea povestilor (Yuri Norshtein, 1979)
Dureaza doar 30 de minute, dar acest film de lungime medie este, deocamdata, cea mai lunga lucrare a autorului sau. Da Norshtein este citat pe scara larga drept cel mai bun animator din istorie, cu permisiunea altuia care il recunoaste in acest fel, Miyazaki, acest film este si cel mai denumit ca atare in numeroase festivaluri de specialitate. Pe scurt, opera si autorul sunt legenda. Dar adevarul este ca rusul „face” de atunci primul sau lungmetraj. Desi viteza lui de munca si varsta lui ne fac sa ne temem ca nu o va termina niciodata. Tehnica lui de animatie este unica si o putem rezuma ca un amestec intre 2D, care, prin straturi, se apropie de 3D si stop-motion. Lucrarea in cauza spune o poveste complet simbolica, plina de asociatii si metafore despre copilarie, razboi, dragoste si moarte. Am putea vorbi si despre favoritul lui Miyazaki,
Viata lui Brian (Terry Jones, 1979)
The Monthy Pythons ne-a povestit despre viata vecinului lui Isus Hristos in aceasta capodopera hilara si controversata a umorului a grupului englez.
Manhattan (Woody Allen, 1979)
Ca „Annie Hall”, nu am putea lasa aceasta oda New York-ului, jazzului si „lucrurilor care fac ca viata sa merite traita”, adica „Manhattan”.
Stalker (Andrei Tarkovski, 1979)
Tarkovski a creat cea mai filozofica si ambigua opera de science fiction din istorie. Un film de lecturi si interpretari infinite ale poetului care a definit sarcina cineastului drept „sculpting time”.
