Transpirațiile nocturne sunt episoade repetate de transpirație abundentă provocate în timpul somnului și sunt suficient de puternice pentru a uda pijamalele sau așternuturile.

Transpirațiile nocturne sunt o parte inconfortabilă a vieții pentru mulți oameni și pot fi asociate cu depresia și insomnia (1). De asemenea, pot fi un simptom comun al menopauzei, dar pot indica și unele afecțiuni și condiții medicale.

În cele mai multe cazuri, transpirațiile nocturne nu reprezintă o manifestare gravă. Totuși, este important să consulți un medic specialist dacă te confrunți cu astfel de situații în mod repetat.

Cauzele transpirațiilor nocturne

Este normal să transpiri noaptea pe timpul verii sau dacă temperatura camerei este foarte ridicată. Cu toate acestea, unii oameni experimentează transpirații nocturne în mod regulat. Persoanele de gen feminin se confruntă cu febră și transpirații abundente în timpul menopauzei.

Dar transpirațiile nocturne pot semnala anumite afecțiuni, cum ar fi (2):

  • infecții, cum ar fi tuberculoza sau HIV;
  • cancer, cum ar fi leucemia sau limfomul;
  • tulburări de anxietate severe;
  • hipertiroidism;
  • hipoglicemie (scăderea nivelului de zahăr din sânge)

Tratamentele pentru cancer, cum ar fi chimioterapia și radioterapia, pot provoca episoade frecvente de transpirații nocturne. De asemenea, acestea mai pot apărea în cazul persoanelor de gen masculin care au testiculele îndepărtate ca parte a planului de tratament pentru cancerul de prostată (2).

În alte situații, transpirațiile nocturne pot reprezenta un efect secundar al unui plan de tratament medicamentos. Acesta ar putea include anumite antidepresive și tratamente hormonale.

Consumul excesiv de cofeină, alcool sau substanțe halucinogene pot provoca transpirațiile nocturne.

Opțiuni de tratament pentru transpirațiile nocturne

Pentru a trata transpirațiile nocturne, medicul va lua măsuri pentru a identifica și aborda cauzele care stau la baza acestora. Prin urmare, planul de tratament va depinde de diagnosticul specific.

Următoarele pot fi opțiunile de tratament în funcție de cauzele transpirațiilor nocturne:

  • Menopauza. Modificările în stilul de viață pot ajuta la ameliorarea febrei și transpirațiilor nocturne. Dacă aceste lucruri nu sunt suficiente, terapia hormonală poate ajuta de asemenea;
  • Infecții subiacente. În funcție de tipul de infecție, medicul îți poate prescrie anumite medicamente;
  • Cancer. Medicul îți poate indica o combinație de medicamente pentru chimioterapie, intervenții chirurgicale sau alte tratamente. Deoarece acestea pot provoca, de asemenea, transpirații nocturne, pot fi tratate suplimentar cu ajutorul terapiei hormonale;
  • Anxietate. Medicul îți poate prescrie un plan de tratament corespunzător care să includă atât medicamente, cât și terapie;
  • Hipertiroidism. Medicamentele, terapia cu iod radioactiv sau, uneori, chirurgia – toate sunt utilizate pentru a trata tiroida hiperactivă;
  • Consumul de alcool, cafeină sau substanțe halucinogene. Limitarea sau evitarea acestor substanțe poate ajuta la reducerea transpirațiilor nocturne.

Metode de prevenție

Schimbarea stilului de viață poate ajuta la prevenirea anumitor cauze al transpirațiilor nocturne. Iată câteva modificări pe care le poți face (2):

  • Limitează consumul de alcool și cofeină;
  • Evită consumul de tutun și substanțe halucinogene;
  • Odihnește-te într-o cameră răcoroasă, unde temperatura pe timp de noapte nu depășește 19-20 de grade Celsius;
  • Evită alimentele picante, deoarece acestea pot înrăutăți simptomele menopauzei.

În cazul în care consideri că transpirațiile nocturne sunt legate de o infecție sau altă boală, adresează-te imediat unui medic specialist pentru cel mai bun plan de tratament și prevenție.

Disclaimer: Acest articol este redactat în scop informativ și nu înlocuiește un consult de specialitate. În cazul în care te confrunți cu transpirații nocturne abundente, adresează-te medicului pentru investigații.

Surse de informare:

(1) Mayo Clinic. Night Sweats. Symptoms. Night sweats – Mayo Clinic

(2) Heitz, D. & Klein, E. (2023). Why Am I Experiencing Night Sweats? Medically Reviewed by Ph.D. Sullivan, D. Night Sweats: Causes and Treatment (healthline.com)