Cu aproximativ 5.000 de ani in urma, in Mesopotamia antica (corespunzand aproximativ Irakului modern, Siriei si sud-estului Turciei), stramosii decedati au fost ingropati sub podelele caselor de locuit. Aceste cripte funerare de familie au fost de obicei planificate inainte de constructia caselor, deoarece stramosii reprezentau temelia spirituala a casei. Cripta era vizibila pe podea de o piatra funerara care ar fi fost redeschisa ori de cate ori era necesar pentru a ingropa ramasitele noului decedat care, la moarte, trecuse pe taramul stramosilor. Redeschiderea mormintelor din camin trebuie sa fi eliberat un miros puternic care a intarit teama si atasamentul fata de spiritul stramosilor.
Chiar daca ideea de a ingropa stramosii sub casa ta poate parea ciudata, atasamentul senzorial fata de stramosi care au marcat vechile societati mesopotamiene nu este atat de diferit de relatia noastra moderna cu decedatul. De fapt, atunci cand ne gandim la iubitii nostri care au plecat, mirosul caselor lor, inregistrarea vizuala a prezentei lor in fotografii, sunetul vocilor lor inregistrate sau gustul mancarurilor lor preferate sunt cele care ne permit sa reinvie si sa le pastram vie memoria, astfel incat sa ramana prezenti in viata noastra. Prin experientele senzoriale, memoria stramosilor morti permite comunitatilor vii sa depaseasca durerea creata de o astfel de pierdere. Aceste amintiri senzoriale fac ca experienta durerii sa fie suportabila pentru individ.loci memoriae (locuri de memorie) din interiorul casei care, in anumite cazuri, seamana cu altare. Aceste altare pot fi folosite ca locatii pentru revigorarea amintirilor prin punerea in aplicare a ritualurilor bazate pe o amintire senzoriala a stramosilor (de exemplu, aprinderea unei lumanari, cantatul unui cantec, arderea tamaiei, afisarea de imagini, impartirea alimentelor sau a bauturilor etc.).
O astfel de viziune senzoriala si materiala a modului in care comunitatea celor vii se raporteaza la stramosii morti a fost si mai puternica in vremurile stravechi. Inainte ca dispozitivele moderne sa permita comemorarea prin utilizarea de fotografii sau videoclipuri, prezenta fizica a ramasitelor lor corporale a fost singurul proxy pentru practicarea ritualurilor de amintire. In special, istoria comunitatilor antice care au locuit Orientul Mijlociu din timpuri preistorice pana la sosirea lui Alexandru cel Mare ne ofera o imagine clara asupra tehnicilor care au fost folosite de vii pentru a stimula o memorie senzoriala a stramosilor plecati. Aceasta perspectiva se bazeaza in mare parte pe relicvele arheologice ale acestor ritualuri, dar – pornind de la primele forme de scriere in urma cu aproximativ 5.500 de ani – si pe surse scrise cuneiforme care descriu astfel de practici.
Acest devotament fata de stramosii morti a continuat chiar si atunci cand politeismul a aparut in corespondenta cu aparitia primelor orase.
In plus, cand – in urma cu aproximativ 12.000 de ani – primele comunitati de fermieri au initiat un proces revolutionar care a determinat oamenii sa se stabileasca in Semiluna Fertila din Orientul Mijlociu, aceasta schimbare a adus formarea primelor sate cu trecerea de la un vanator-culegator la o forma agropastorala de subzistenta economica. Prezenta spirituala a stramosilor a devenit esentiala pentru dezvoltarea a ceea ce arheologul Vere Gordon Childe a numit „Revolutia Neolitica”. O astfel de transformare in organizarea sociala si economica a acestor comunitati a creat necesitatea consolidarii legaturilor sociale si, astfel, indivizi selectati (adica, probabil lideri spirituali) au devenit referinte ideologice care, atunci cand au murit, au fost transformati material intr-o prezenta fizica a puterii ancestrale in lumea pamanteasca.
In acest proces, craniile acestor indivizi au fost deplasate de pe corpul lor, urmata de decorarea suprafetei craniului cu ipsos si pigmenti, in timp ce scoici au fost incrustate in orbitele oculare. Aceste capete reconstruite – intruchiparea materiala a esentei spirituale a sufletului defunctului – au fost plasate in casele rituale pentru a fi vizibile membrilor comunitatii care cautau sa se conecteze cu puterea spirituala a stramosilor lor intr-o forma de religiozitate animista. Aceste cranii au fost, de asemenea, probabil manipulate fizic si ceremonial, similar exemplelor neolitice ulterioare gasite in locuintele din Catalhoyuk din Anatolia centrala. La sfarsitul perioadei de utilizare, aceste icoane primitive tridimensionale ale fortelor spirituale si-au pierdut functia si au fost ingropate impreuna in gropi, ca semn de respect pentru puterea lor inerenta,
Puterea incredibila a relicvelor fiintelor umane de a stimula un sentiment de apartenenta la membrii unei anumite familii sau comunitati a continuat sa fie puternic prezenta in traditia societatilor antice din Orientul Apropiat. Acest devotament fata de stramosii morti a continuat chiar si atunci cand politeismul a aparut in corespondenta cu aparitia primelor orase ale lumii.
Acest aspect senzorial asociat cu mormintele construite in interiorul cladirilor este si mai evident in extraordinarul hipogeu regal, o camera subterana care a fost situata sub palatul mileniului II i.Hr. din Qatna, vestul Siriei, care a fost excavat de o expeditie sirio-germana in anii 2000. Aici, arheologii au putut reconstrui toate fazele asociate cu tratarea cadavrelor selectate, precum si cu celebrarea sarbatorilor asociate cu un posibil cult al stramosilor morti. Un astfel de proces ceremonial, numit kispu , a fost descris si in textele scrise in scrierea cuneiforma a vechii limbi semitice akkadiene. Kispu- ulceremonie care urmarea renasterea memoriei stramosilor morti prin recitarea numelor lor si impartirea cu acestia a alimentelor si a bauturilor.
La hipogeul regal din Qatna, ceremoniile trebuie sa fi implicat toate simturile, iar oamenii care s-au adunat in timpul acestor ceremonii trebuie sa fi fost intoxicati prin utilizarea de opiacee, asa cum evidentiaza prezenta ramasitelor carbonizate ale acestor plante in interiorul criptei impresionante sapate in roca naturala. Cu toate acestea, bunurile incredibil de bogate gasite in interiorul camerelor au fost cele care subliniaza rolul important jucat de stramosi in crearea unei referinte mnemonice la lumea mortilor de catre comunitatea celor vii. In special, cele doua statui de bazalt asezate la intrare, fiecare tinand o ceasca intr-o mana, ambele intaresc rolul comemorativ jucat de acest local si servesc ca referinta la ceremoniile desfasurate in el, care invocau memoria acestor indivizi.
Vederea pietrei funerare, mirosul cadavrelor in descompunere au asigurat prezenta idealizata a stramosilor in lumea celor vii.
Traditia de a ingropa anumiti stramosi in case, si mai ales sub palate, a continuat de-a lungul mileniilor II si I i.Hr., asa cum demonstreaza descoperirea unor hipogei monumentale in palatele regale ale regilor asirieni. Mai precis, regii au fost ingropati in Palatul Vechi al primei capitale, Assur (nordul Irakului). Cu toate acestea, reginele au fost ingropate, impreuna cu obiecte bogate precum bijuterii din aur, sub etajele sectoarelor rezidentiale ale palatului construit in secolul al IX-lea i.Hr. de regele Ashurnasirpal al II-lea in nou-infiintata capitala Nimrud (sau Kalkhu), situata la aproximativ 30 km sud de orasul modern Mosul din Irak.
Chiar daca ideea de a locui intr-un loc in care se afla ramasitele iubitilor morti sau o casa cu un mormant sapat in podea, care era redeschis periodic pentru a ingropa noi decedati si care trebuie sa fi continut cadavre in descompunere, pare ciudata si greu de imaginat in lumea de azi, este util sa ne imaginam nevoile unei societati lipsite de mijloace vizuale ale unei societati lipsite de amintesc fotografic sau de alte mijloace vizuale. Avand in vedere acest lucru, prezenta fizica a ramasitelor acestora in interiorul casei reprezinta o legatura continua care a servit scopului intaririi legaturilor familiale, mai ales in momentele de transformare socioeconomica in care memoria stramosilor a reprezentat o sursa de indrumare pentru sustinerea gospodariei. Prin urmare,
In mod evident, este o sarcina dificila pentru curatori sa reproduca un astfel de mediu senzorial in muzee sau parcuri arheologice pentru a face publicul larg parte dintr-o experienta imersiva care poate reinvia experienta oamenilor antici. Dar tehnologiile inovatoare (de exemplu folosirea Metaversului sau a olfactiei masinii) pot sustine un viitor pentru o experienta senzoriala care va ajuta la aducerea la viata a memoriei stramosilor stramosi.
