Importanta competitiilor sportive si cum te ajuta acestea sa evoluezi

Cuvantul competenta derivat din latinescul „competere” inseamna „cautati impreuna” si are mai multe sensuri in functie de contextul in care este folosit. Poti concura cu tine insuti, depasindu-ti propriile note, sau pe cele ale altor sportivi, poti concura individual sau in grup agresiv sau natural, brusc sau progresiv. Fie intr-un caz sau altul, exista o dorinta innascuta de a excela in competitie.

Recunoasterea in competitie poate fi individuala, ca si in cazul auto-recunoasterii sau de grup si va depinde, printre alti factori, de natura sportului specific. Atata timp cat competitia este condusa de valori morale inalte, beneficiaza nu numai individului sau grupului, ci si institutiei careia ii apartin si Sportului insusi. In acest articol, vom vorbi despre competitia in sport.

Impulsul de a depasi este strans legat de supravietuire si de tendintele de dominatie pe care le poseda omul. Acest impuls apare foarte devreme in viata noastra si este posibil sa-l observam clar in jocurile copiilor. In acestea, copilul repeta activ ceea ce a experimentat anterior in mod pasiv. Jocul serveste si ca comportament care modeleaza, limiteaza si recreeaza fantezia copilului.

Adanca va fi relatia care se poate stabili intre joc si sport intrucat ambele au aspecte similare cu numitorul comun al placerii ca afectiune primordiala.

In aceste jocuri se vor putea gasi factori care fac competitie, un exemplu clar fiind exercitarea rolurilor legate de autoritate, in care copilul invata sa se descurce cu coduri acolo unde exista liderul, cel care depinde, cel care se imbunatateste, care concureaza Gasim implicita in aceste jocuri satisfacerea imaginara a nevoilor vitale, dand sens intregii structuri personale, atat fizice, cat si psihosociale. Aceste nevoi vitale vor dura o viata si „posterior” pot fi satisfacute prin profesii, sport si alte activitati de canalizare.

In toate acestea este posibila si sublimarea agresivitatii umane constitutionale si naturale , cu beneficiul secundar in consecinta.

Competitia adecvata a copilariei favorizeaza evolutia catre diferite etape, mai ulterioare si mai structurate care cresc si faciliteaza maturitatea fizico-emotionala a copilului.De aici si importanta „joc-sport” la o varsta frageda. Copilul (si adultul) pe masura ce se auto-imbunatatesc in obiectivele si notele lor, dobandind deja o notiune profunda a imbunatatirii propriilor resurse personale.

Desi atunci cand un adversar este batut intr-un sport, exista ponderea corespunzatoare a placerii, totul indica faptul ca este auto-imbunatatirea care opereaza cu o intensitate mai mare in principiul psihic care regleaza placerea umana. Imaginati-va placerea de nedescris de a ajunge pe varful unui munte care trebuia cucerit.Acest nivel de autocompetenta ii permite omului sa descopere progresiv bogatia enorma de aptitudini pe care le poseda si care din lipsa de invatare sunt latente in interiorul sau, dar , te imprumuti in beneficiul evolutiei personale.

„Cel mai bun” este o valoare culturala substantiala care actioneaza ca un stimul discret in fiecare om care tanjeste dupa o viata demna si placuta. Acesta este motivul pentru care sportivul incearca sa inoate „mai mult” si „mai mult” mai repede, sa sara „mai sus”, sa marcheze „mai multe” goluri.

Acest „mai mult” este o constanta legata de „mai mult” placere. Acest „mai mult” produce cea mai mare plinatate a vietii.Orice activitate fizica fara placere nu este recreativa, asa ca sansele de a obtine un triumf consistent devin din ce in ce mai indepartate.

Deoarece in viata umana este necesara depasirea continua a unor rezistente determinate si determinate , o victorie sportiva cu cota ei corespunzatoare de placere da sens „sacrificiilor” antrenamentului. Sacrificie care prin ele insele au o valoare terapeutica legata de insasi structura sportului.

Desi cealalta fata a victoriei ar fi infrangerea, aceasta, daca nu este repetata sau constanta, este o sursa importanta de cunoastere si, prin urmare, foarte utilizabila pentru reglarea stimei de sine si neutralizarea fanteziilor atotputernice de „Pot face totul” legate de tulburarile narcisice. a personalitatii.

In adancul sufletului, fiecare triumf uman va sustine intotdeauna ideea ca viata poate invinge moartea. Desi fiecare dintre noi are acelasi destin, viata se prelungeste intr-o continua mers inainte.

Perfectiunea exista doar ca idee umana. Mai mult decat atat, este o parte fundamentala a structurii imaginare catre care tindem prin calea autoperfectionarii si care formeaza o idealizare a „celui mai bun”. Asadar, perfectiunea detine in ea un „plus ultra”, un plus care ne cheama sa o obtinem.Drumul pe care il parcurgem pozitiv va fi progresul acelui proiect care in sport este marcat de scopurile de atins si de performanta corespunzatoare.

Perfectiunea inteleasa in acest fel este un motor care ne determina sa concuram cu noi insine sau cu ceilalti. Dar ei bine, atunci cand ne-am atins propriul nivel de performanta, poate exista o nevoie temporara de odihna. Ceea ce, daca este prea lung, ne poate face sa pierdem stimulul de imbunatatire. In mod traditional, aceasta situatie se manifesta in zicala populara „stai pe lauri”. Aceasta va fi o forma de infrangere cu consecinte multiple si negative. „Statul pe lauri” va fi „forma perfecta de infrangere”.

Desi exista sporturi perfecte, desi unele par asa, intrucat niciun sport in sine nu are posibilitatea de a contine toate aptitudinile fizice simultan, decat daca sunt integrate mai multe ca in figura „tetrathlonului”; sportul arata cat de perfectibila este acea masina umana numita corp, care in fiecare dintre procesele sale „repeta” organizarea Universului asa cum am ajuns sa-l cunoastem astazi.

Numeroase studii teoretice si observatii empirice au ajuns la concluzia ca nivelul stimei de sine creste favorizat de depasirea propriei performante.

De asemenea, ca si alte activitati, omul in sport poate demonstra ca este supus unor reguli si legi care sunt caracteristici fizice, psihologice si sociale. A avea un corp modelat, puternic, activ, atractiv este un ideal comun barbatilor si femeilor. Acest aspect este sporit de valorile culturale si de moda, aceasta din urma fiind un fel de tiranie care trebuie respectata pentru a actiona in cadrul unor nuclee determinate si determinate.

Daca cineva are acest tip de corp impus de societate, se simte acceptat si integrat in el. In cazul in care persoana nu corespunde tiparelor predominante in cultura respectiva si daca este foarte constienta de recunoasterea celorlalti, este posibil ca in el sa apara sentimente de excludere, marginalizare sau inferioritate. Intamplator, acest ultim sentiment da nastere unei structuri personale deficitare. In functie de ajutorul care i se acorda acelei persoane, se vor obtine modificari pozitive. Acest tip de ajutor poate veni foarte bine din tratamente terapeutice, cum ar fi din acelasi domeniu de activitate sportiva sau dintr-o combinatie integrata a ambelor.

Aceste tipuri de oameni tind sa se critice si sa-i cenzureze pe ceilalti, au un prag scazut de rezistenta la frustrare sau esec, se izoleaza si reactioneaza exagerat la orice indicatie care le este data, nu sunt foarte competitivi, resping in general integrarea in grup si a fi langa ei ne obliga sa-i protejam.

In general, oamenii care au sentimente sau complexe de a fi inferiori, concureaza dar dintr-un unghi negativ . Se exclud si prin neintegrarea de fapt si chiar fara sa-si doreasca in mod constient, saboteaza atat echipa din care fac parte, cat si activitatea in sine. In functie de structura grupului, ele pot deveni un fel de povara pe care membrii echipei o poarta o vreme, dar pe care in cele din urma o vor alunga din ea.

Acele tipuri de persoane cu conflicte de inferioritate care practica un sport pot, insa, sa reuseasca sa canalizeze in el agresivitatea pe care acest complex o produce intotdeauna ca autoagresiune sau agresiune indreptata catre ceilalti. Sportul serveste astfel, printre celelalte beneficii ale sale, ca supapa de evacuare a presiunii fizico-psihice pe care o acumulam in mod natural in viata de zi cu zi.

Agresivitatea nu este neaparat daunatoare, deoarece ea, intr-un mod coordonat, serveste pentru apararea personala si este un substrat pozitiv pentru activitati care necesita un anumit grad de agresivitate. Dar cand agresivitatea nu este derivata corect, produce o deteriorare profunda a structurii personale.

La acele persoane cu o scadere marcata a stimei de sine, pe langa ajutorul necesar specific terapeutic, practicarea unui sport accesibil va oferi o anumita auto-recunoastere sau recunoastere de catre altii care ar favoriza dobandirea bunastarii necesare pt. fiecare fiinta.om. Sportul in sine poate face o persoana sa obtina prestigiu, sa-l pretuiasca, sa o accepte si sa-l recunoasca.

Cu rare exceptii, se stie ca un sportiv adevarat are abateri psihologice profunde, dar in anumite situatii care ii depasesc structura, pot aparea conflicte care altereaza cresterea profesionala normala.

Din anumite motive rezonabile , rolul terapeutic al activitatii sportive a fost intotdeauna laudat. In toate acele cazuri in care antrenorul a perceput un oarecare conflict de inferioritate la sportiv care i-a scazut stima de sine si i-a crescut negativ aspectele competitive, acesta nu numai ca il va putea ajuta prin trimiterea la un profesionist de specialitate, dar ar fi convenabil sa-l indrume spre obiective posibile, reale si probabile.realizate pentru a nu introduce in viata acelui sportiv, alte niveluri care sa le sporeasca angoasa prin neputand obtine succesul asteptat in concordanta cu obiectivele propuse.

Sub acest aspect, relatia antrenor-atlet trebuie sa fie subtila si delicata si pe masura ce sportivul depaseste anumite inhibitii, nivelul aspiratiilor acestuia poate fi crescut pentru a obtine o performanta mai buna. Aceasta progresie treptata imbunatateste performanta sportiva si asigura o mai buna calitate a vietii personale.

La personalitatile cu complex de inferioritate pot fi intalnite urmatoarele procese: La personalitatile cu complex de inferioritate se constata urmatoarele puncte care alcatuiesc o dezvoltare progresiva in cadrul unui proces de natura inconstienta:

• originea conflictului
• structurarea si permanenta acestora
• aparitia complexului in fata unor situatii care pot fi asimilate celei care l-a originat
• aparari structurale impotriva complexului
• frustrare din cauza imposibilitatii de a accesa ceea ce se doreste
• agresivitatea ca afect derivat din frustrare
• depunerea de agresivitate asupra aceleiasi persoane
• proiectia agresiunii asupra celorlalti gasind mereu un „tap ispasitor”

Si ce se intampla cand echipa sau sportivul pierde? Acelasi public (prin identificare in masa) poate sa se simta invins si sa-si intoarca furia impotriva antrenorului (un tap ispasitor mereu la indemana) sau asupra echipei. Si acest public, prin rationalizarile uneori cele mai extravagante, se apara de infrangere. Chestia este ca nu te simti ca un invins, nu te simti inferior.

De-a lungul istoriei sportului, glorificarea invingatorului si respingerea, pedepsirea invinsului sunt obisnuite. Aceste date ne permit sa deducem ca, desi ratiunea si sportul rational exista, emotia este cea care joaca un rol atat de primordial si fundamental.

Cand vorbim despre personalitate competitiva ar trebui sa definim care este conceptul de personalitate la care ne vom referi. Intelegem personalitatea ca acea singularitate a omului care reiese din individualitatea sa in relatie directa cu mediul cu care interactioneaza activ.

Omul a fost intotdeauna implicat cu alti semeni, facandu-l in mod innascut o fiinta sociala. Sunt multe incercari de a acoperi cu un singur termen multiplicitatea factorilor care alcatuiesc criteriul personalitatii. Printre acestea gasim o diferentiere istorica intre temperament si caracter. Primul va fi pentru fix, corporal, mostenit, in timp ce al doilea este rezervat exclusiv psihologic.

La randul sau, temperamentul este impartit in patru mari grupe: sangvin (afectiv, fericit, emotionat), coleric (irascibil, „putini purici”), flegmatic (apatic, necomunicativ, calm, izolat) si melancolic (depresiv, descurajat), forme personale care pot fi modificate temporar de „dispozitie”.

Ne-am putea gandi ca, daca sportul, asa cum am subliniat mai inainte, este un propiciator al placerii, am putea gasi cei mai buni sportivi dintre sangvini, dar nu putem sa nu observam ca nu toate sporturile au aceleasi caracteristici si ca exista sporturi. asta, datorita structurii lor poate fi practicata de oameni care trebuie neaparat sa fie „sangvini”.

In plus , fiecare persoana are o experienta diferita a placerii, un mod diferit de a experimenta placerea. Pe de alta parte, exista sporturi, rationale de exemplu, in care placerea este legata de „miscarea intelectuala” si nu inevitabil de miscarea corporala.

Varsta, nivelul socioeconomic, cultura, posibilitatea timpului liber, sunt, de asemenea, factori codeterminanti in alegerea si practicarea sportului. Exista anumite sporturi a caror pondere de placere este in socialul care se regaseste in ele, sau exista acele sporturi care sunt folosite ca forma de negociere atat economica, cat si profesionala.

Nici nu se poate spune atat de usor ca daca persoana este extrovertita va fi mai competitiva intrucat exista sporturi in care introversia necesara atentiei si concentrarii, golful de exemplu, este un factor predominant in realizarea activitatii de succes. Aceste doua tipuri de personalitate, extrovertitul si introvertitul, sunt prezentate in forma pura si exista posibilitatea ca acestea sa varieze sau sa se completeze reciproc.

In orice caz, in functie de structura personalitatii, se vor alege unele sporturi si nu altele, iar nivelul de competitivitate va fi determinat de aspectele intime ale acestei structuri si de factorii externi care o stimuleaza pozitiv.

Din cea mai frageda copilarie se modeleaza aceste tipuri de temperamente si caractere, foarte determinate de nucleul familial si de primele institutii (scoala, biserica) la care copilul acceseaza. Dar si in club, sportul va functiona ca modificator, container si canal al temperamentului si caracterului copilaresc.

Atunci cand copiii concureaza atat din jocuri, cat si din sporturi adecvate posibilitatilor lor, acestia isi dezvolta treptat aptitudini fizice si psihologice cu care ulterior s-ar putea descurca cu mai multa usurinta si succes in viata de adult. In acest sens, ar lipsi studiile care sa confirme sau nu ipoteza de fata. Dar, astazi nimeni nu neaga importanta fundamentala a sportului ca recreere si ca antrenor de comportamente pozitive. Faptul ca copilul prefera jocurile individuale sau de grup ne-ar permite sa presupunem ca a posteriori s-ar dedica practicarii unor sporturi cu caracteristici similare, desi aceasta este o ipoteza care merita coroborata. De altfel, favorizarea jocurilor-sport de grup la copii ar putea afecta procesul de socializare si democratizare.

Toti acei oameni care desfasoara activitati sportive de grup invata sa-si gestioneze mai abil abilitatile competitive. In acelasi timp, diferentele religioase, sociale, rasiale, economice nu vor fi luate in considerare intr-o echipa. Atunci cand echipa concureaza, aceste diferente tind sa fie neutralizate in urmarirea scopului comun, succesul grupului.

Toleranta, intelegerea, spiritul de corp intalnite in echipele sportive modifica structura individuala a fiecarui jucator permitandu-i sa-si canalizeze aspectele negative intr-un cadru competitiv cuprinzator si integrator.

O echipa va fi intotdeauna mai atractiva pentru masa. In sporturile in care participa mai mult de o persoana, este mai usor sa identifici si sa fii unul dintre cei care joaca. In aceste echipe, copilul nu numai ca va invata reguli care ii reglementeaza personalitatea individuala, ci il va si integra intr-un grup care poate obtine mai usor recunoasterea publicului, printre care se vor afla si tatal si rudele precum si profesorii si prietenii, ceea ce le sporeste in consecinta stima de sine.

Daca activitatea sportiva favorizeaza dezvoltarea copilului, prin consecinta directa, va favoriza aceeasi structura familiala iar cand mai semnificativ va fi atunci acel sport practicat de intreaga familie. Decalajul dintre generatii va fi atenuat si factorul de integrare va fi prioritizat mult mai mult decat factorul de varsta.

A concura este un verb care este asociat cu multe altele, despre a trai, a se juca, a simti placerea, a obtine putere, a se recunoaste, a se recunoaste, a descarca agresivitatea, a canaliza deficitele personale, a creste etc. Dar, va depinde de modul pozitiv sau nu in care concuram ca competitia ne va aduce beneficii vietii. Intrucat competitia este o activitate integrala, este in joc intregul sistem personal. Nu numai „muschii” si „organele” beneficiaza, ci o percepe si psihologia omului care concureaza, pentru ca si competitia este depasire, curaj, vis, fantezie.

Sunt atat de multe verbe care insotesc concurenta incat am putea risca sa spunem ca viata insasi este competitie , dar o competitie cu valori, reguli, traditii si modele de comportament care fac fiinta umana sa dezvolte un profund simt al demnitatii si al echilibrului.

In timpul competitiei exista o tensiune accentuata care in oameni ar putea fi traita ca o suparare sau ca un stimulent.

Acea pierdere momentana a echilibrului la care se face referire mai sus, te va forta sa incerci sa-l recuperezi, astfel incat tensiunea sa serveasca drept suport si sens.

Va fi in acea categorie de jocuri numita „agon” unde s-ar regasi disputa, lupta, competitia, dorinta de a castiga si recunoasterea victoriei. Bineinteles ca vor fi sporturi in care competitia este mai putin sau aproape inexistenta,dar chiar si atunci cand este invizibil, omul concureaza impotriva acelor „forte ciudate” precum vantul, viteza, inaltimea, vertijul, care chiar fiind „oponenti ireali”, se comporta cu toata inversunatul puterilor lor. Acest autor scrie si alte tipuri de jocuri precum „alea”, jocuri de noroc, unde destinul, sansa, este adversarul. O alta categorie este cea a mimei, costumului, dramei, imitatiei si in cele din urma asa-numitele „ilinx” (din greaca: vartej), in cadrul carora se afla schiul, patinajul si sporturile de viteza.

In toate aceste sporturi, fiinta umana este testata din nou si din nou. Dorinta ta va fi sa castigi sau sa castigi, slujind victoriei pentru a-ti autoevalua conditiile fizice, invatarea facuta, nivelul tau de efort si „performanta” obtinuta.

Cand natura umana este studiata profund, se va putea observa ca exista in toti oamenii, in unii mai mult, in altii mai putin, o nevoie constanta de a cunoaste, de a intelege ceea ce pare diferit, riscant si deci atractiv. Acel „ceva” va propune o provocare, care va genera raspunsuri creative atat in ​​varietate, cat si in continut. Aici vom constata ca, inaintea aceluiasi sport, apar stiluri diferite, care sunt in concordanta cu personalitatile, abilitatile, antrenamentele efectuate si posibilitatile exogene ale acestora. In orice caz, fie singur sau in echipa, experimentat sau nu, riguros sau lejer, inalt sau scund, alb sau negru, omul concureaza cu sine insusi pentru ca impulsul de a trai este innascut in el.

Nivelurile de maturizare in atingerea anumitor scopuri nu sunt intotdeauna masurabile obiectiv, desi sunt evaluabile subiectiv. Exista multe oportunitati, progres care se opreste pe masura ce cineva care a atins o piatra de hotar si odihna poate opri accesul la un nivel superior, mai ales cand un sportiv a atins un nivel de „performanta” cu un stil de joc stabilizat si il schimba cu altul in ordine. pentru a-si mari campul de actiune sau prin simpla creativitate.

Aceste modificari pot scadea performanta sportivilor, pana cand reprezentarile corespunzatoare sunt stabilite fizic, intelectual si experiential. Succesul va veni imediat dupa ce etapa anterioara a fost integrata in noul model. Securitatea astfel obtinuta va fi un factor observabil in mod obiectiv intrucat i se va impune sigiliul caracteristic. Publicul va putea spune, acest sportiv este competent pentru ca chiar si schimbandu-si stilul este in continuare „bun”. Acesta ar fi un model clar de autocompetenta. Aici nivelul de aspiratie al sportivului a fost jucat intr-un domeniu disciplinat si in concordanta cu experientele anterioare acumulate de sportiv. El este cel care, cu ajutorul antrenorului sau, va putea sa se stabileasca la niveluri din ce in ce mai mari pentru a obtine o dezvoltare din ce in ce mai buna a propriilor posibilitati.

Acest nivel de aspiratie poate fi al tau sau al antrenorului tau, dar poate fi stimulat de colegii tai de recompensele oferite atat in ​​dezvoltare profesionala, cat si in bani, sau de filosofia institutiei de care apartii. Oricum, nivelul tau de aspiratie va fi profund legat de idealizarea personalului tau si de viitorul pe care vrei sa-l accesezi. In toate aceste aspecte, se joaca motivatia profunda pe care o detine fiinta umana pentru a depasi tot ceea ce constituie un obstacol in calea evolutiei sale.

Am mentionat anterior ca sportivul isi va regla activitatea intr-un domeniu disciplinat. Merita adaugat la aceasta situatie si faptul incontestabil ca toti oamenii tanjesc dupa ordine in fata anumitor situatii haotice cu care se prezinta realitatea. Acest aranjament nu numai ca constituie o forma de echilibru delicat intre om si natura observabila in obiectul tuturor doctrinelor intelectuale, ci in insasi structura sportului.

Sportul ordoneaza, stabileste ierarhii functionale, canalizeaza comportamente, formeaza caractere, este terapeutic. In toate aceste locuri, structura persoanei in multiplele sale aspecte este jucata in multiplele sale aspecte. Printre ele moralitatea, onestitatea, onestitatea lui. Aceste valori si nevoia de a reusi in cadrul unui nivel de competenta adecvat activitatii si posibilitatilor generale ale acesteia, se manifesta in cadrul unui domeniu de disciplina.

Aceasta disciplina este ceea ce este inteles ca o resursa care va servi drept orientare si ghid in procesul de invatare al tuturor activitatilor sportive. Fiecare persoana va intelege disciplina in functie de experienta si dorintele sale de proiectie. Acesta este ceea ce va va permite nu numai sa va reglati propriul comportament, ci si adaptarea acestuia la comportamentul de grup.

Este de netagaduit ca o modalitate sportiva de succes si cu un nivel ridicat de performanta va necesita reguli precise si clare care sa ii reglementeze activitatea. Sportivul va putea avea o mai mare siguranta daca este indrumat de un antrenor care este si o persoana disciplinata si o arata prin exemplul sau. Acest aspect este mult mai remarcat in cazurile in care se trateaza copii sau tineri, care au nevoie neaparat de un alt model sau tipar cu care sa se identifice, dincolo de aria familiei, unde, generic, cel care va propune modele de comportament ordonat vor fi parintii. .sau rude apropiate.

Sustinerea („holding”) disciplinei este notorie in toate acele activitati in care se obtin triumfuri constante. Pe de alta parte, disciplina sportiva cu particularitatile ei, benefice atat individului, cat si grupului, precum si activitatii sportive si institutiei de care apartinem eu si echipa sa.

Disciplina fizica manifestata in practicarea ordonata si sistematica a unui sport precum si in disciplina intelectuala va permite o evaluare mai clara a performantei obtinute.

Dar in acest sens este de remarcat faptul ca acestei discipline nu lipseste stimularea placuta necesara sportului intrucat are, in ansamblul normelor si regulilor care o alcatuiesc, o senzatie imediata nu doar de bucurie trupeasca, ci de ceea ce are de facut. cu „misiunea indeplinita”.

Totul in natura , chiar si atunci cand este dezordonat superficial, urmeaza un anumit plan .care ii permite supravietuirea, dezvoltarea, cresterea si transcendenta. Desi chiar si sub forme exuberante si unele dintre ele „haotice”, natura isi ofera amprenta privirii oamenilor, proiectul care o sustine este supus unor reguli care ii sunt esentiale. Chiar si dincolo de fiintele care alcatuiesc faptul natural, toate sunt reglementate in asa-numitele ecosisteme. Voi fi sportivul care, cu o activitate disciplinata, ordonata metodic si in conformitate cu tiparele predominante pentru activitatea sa, va forma un stil de ecosistem sportiv in care va intra persoana sa, antrenorul sau grupul, publicul, institutia. . Si in cele mai bune cazuri acest ecosistem isi va mentine echilibrul printr-o disciplina plastica si creativa.

Insasi istoria omenirii arata ca periodic se pierd realizarile obtinute pe baza efortului depus de toate acele fiinte care propun prelungirea vietii pe planeta noastra. Atunci devine necesara o noua reordonare a normelor care reglementeaza comportamentul uman si in care disciplina ca resursa creativa permite depasirea haosului.

Daca analizam cu atentie toate sporturile, nu numai ca vom observa ca niciunul dintre ele nu are o forma haotica, ci dimpotriva, sunt ordonate dupa o estetica care le face structura si consistenta si ca atunci cand o persoana le practica, se poate identifica cu aceste tipare imbogatitoare.viata ta judicioasa si placuta. Din aceasta, printre multe alte motive, suntem convinsi ca sportul are in interiorul sau un puternic nucleu de creativitate care stimuleaza progresul ordonat al omului din cel mai intim si singular al structurii sale.